Blogul meu

Experiment anti-Facebook

Intai sa citim povestioara urmatoare:

Un student de 24 de ani din Chicago şi-a propus să facă un experiment social pe propria piele: timp de 3 luni, din octombrie până în decembrie 2011, el a renunţat să mai folosească telefonul mobil, inclusiv mesajele sms, email-ul, precum şi reţelele de socializare precum Facebook, Twitter sau LinkedIn.

În timpul acestui experiment, tânărul, care studiază copywriting-ul pentru publicitate, şi-a dat seama că unii oameni din preajma sa, pe care îi considera prieteni apropiaţi, nu erau de fapt deloc aşa. A descoperit că, în această pauză de „viaţă virtuală”, a ajuns să fie atent la oamenii din jurul său şi a redescoperit romantismul vieţii reale, relatează Yahoo News.

De câteva ori, tânărul, pe nume Jake Reilly, a primit notificări de la bancă, pe email, şi a fost nevoit să se uite la ecranul computerului, însă spune că nu a trişat niciodată de-a lungul experimentului şi că privea cu mâinile la ochi, ca să vadă strict emailul de la bancă.

A ajuns să folosească telefoanele publice, să scrie scrisori, să lase mesaje cu creta pe asfalt şi să îşi viziteze prietenii.

Înainte, viaţa lui Jake era cu totul alta. Citea fiecare mesaj de pe Twitter, lansat de cei 250 de oameni pe care îi urmărea, stătea apoi cam o oră şi jumătate pe Facebook. Lunar, trimitea peste 1.500 de sms-uri şi vorbea la telefon între 600 şi 900 de minute.

„E greu, pentru că am ajuns în etapa în care, dacă nu răspunzi la sms-urile oamenilor în maximum o oră sau la email-uri în maximum o zi, este pur şi simplu inacceptabil din punct de vedere social. De când am revenit, mi-a fost greu. Oamenii îmi zic: Ce dracu’, ţi-am dat şi mesaj…”., spune Jake Reilley.

Jake îşi aminteşte ce a declanşat acest experiment. Locuieşte cu trei prieteni şi au fost vizitaţi de alţi doi buni prieteni din New York, pe care îi vedeau foarte rar, cam o dată pe an. Erau cu toţii la Universitatea din Wisconsin şi se uitau la un meci de baschet, însă toţi aveau în mână fie un laptop, fie un telefon.

„Era foarte amuzant. Ce facem noi aici? I-am întrebat pe fiecare ce face şi unul juca Words with Friends, altul Angry Birds, altul un joc de trivia online. Nimeni nu făcea de fapt nimic, stăteau cu toţii în tăcere. Asta mă scoate din minţi de fapt. Oamenii ies în grup la masă şi fiecare stă cu ochii în telefon. Ce altceva cauţi?”, îşi aminteşte Jake.

„Este şi un sistem interesant de a-ţi măsura viaţa, de a vedea cine îţi sunt de fapt prietenii apropiaţi, cine e dispus să-şi piardă timpul. Cu siguranţă mi s-a schimbat nivelul şi numărul de prieteni, precum şi nivelul de contact pe care îl aveam cu ei”, declară Jake.

„Mă duceam la şcoală, apoi nu aveam nimic de făcut acasă, aşa că mă plimbam pe bicicletă şi mergeam acasă la oameni, la toţi cei cu care de obicei vorbeam prin sms sau cu care mă vedeam doar în weekend. Era foarte mişto, mă reconectam, făceam lucruri pe care în mod normal nu le mai faci, cum ar fi să iei micul dejun cu părinţii cuiva”.

La facultate, colegii au început să-i facă farse, scriindu-i mesaje la avizier: „Jake, a sunat mama ta şi a zis că nu te mai iubeşte”, „Jake, te caută poliţia” sau chiar „Jake, sunt însărcinată. Sună-mă”.

Jake a ajuns să creadă că cei care comunică în special pe reţelele de socializare rămân la un nivel superficial.

„Facebook este cea mai mare pierdere de vreme, pentru că toată lumea îşi creează o imagine atât de filtrată despre sine. Îţi postezi doar cele mai bune poze, dai check-in doar la cel mai tarerestaurant din oraş, păstrezi doar lucrurile care te flatează. Dar cineva mereu va avea un job mai bun ca al tău, va merge în vacanţe mai bune ca ale tale şi va avea o nevastă mai frumoasă ca a ta. Deci e superficialitate peste superficialitate. Nu ajungi niciodată să vezi părţile reale ale oamenilor”, spune Jake.

Cea mai frumoasă parte a experimentului, spune Jake, a fost că a redescoperit lucrurile pe care ajunsese să le ignore: să meargă cu bicicleta doar de plăcere, nu strict la muncă, să stea în parc, să joace pase cu prietenii, să meargă la patinaj pe gheaţă.

„Uneori, stai pe internet şi trec patru ore şi zici: n-am făcut nimic. Poate că m-am uitat pe un articol, la nişte poze, m-am uitat la nişte clipuri video tâmpite şi am rămas prins vreo oră într-o gaură neagră pe Youtube, doar privind, privind, privind. Cred că e greu să găseşti pe cineva care să spună că asta e ceva folositor pentru viaţa ta”, spune studentul, după experimentul său.

 

Acum sa spun si eu povestea mea:

Anul trecut, prin primavara lui 2011 mi s-a pus pata si m-am hotarat sa-mi sterg contul de pe FB, mi-am dat seama ca pierdeam mult timp aiurea, asteptand sa posteze cineva din lista mea.

In prima instanta mi-am schimbat data nasterii mult mai devreme decat era, iar in ziua respectiva m-au sunat multi amici apropiati sa-mi ureze d-alea d-alea. Nu i-am lasat nepenalizati, le-am atras atentia asupra datei si si-au dat seama imediat.

Apoi am sters toate pozele incarcate, toate informatiile puse la dispozitie. M-au apostrofat apropiatii.

In ultima instanta mi-am dezactivat contul, incercand sa-l sterg. M-am culcat pe-o ureche. Contul meu nu era sters, in ianuarie 2012, datorita unor situatii neprevazute (freelancer – mediatizare site) am fost nevoit sa apelez la FB. Surpriza, contul meu nu era sters, era doar parcat. Am devenit online intr-o fractiune de secunda.

Cat timp am avut contul „sters”, am avut mai mult timp la dispozitie (la serviciu si acasa), am avut mult mai multe convorbiri cu prietenii, sa nu mai zic de vizite.

Nu m-am vazut cu un prieten de un an de zile, dar pe FB eram amandoi online zilnic. Si locuim aproape. Comoditatea asta ne omoara, la propriu si la figurat!

Disperarea e mare. Oare a mai pus careva vreun banc, o poza? A trecut destul timp sa fac bani la Cityville?

Este cat se poate de adevarata povestea US boy-ului. Este testata. Intr-adevar FB e utopie, totul e minunat, e al dracului de roz, toata lumea calatoreste, canta, petrece. Nimeni nu e suparat, nu plange, nu munceste.

Oare cat ar rezista fiecare fara sa intre pe FB? O ora? O zi?

Chiar se poate folosi FB rational

Mi-aduc aminte, pana sa se lanseze companiile de telefonie mobila, ca ne intalneam cu usurinta in parcuri, baruri, terase, cinema si doar  pe baza celebrelor telefoane cu disc romtelecomiste.

Viata e scurta, timpul pe masura. De ce sa nu facem ceva util?

Ar trebui sa simtim ca traim, nu sa fim celule ca-n Matrix si sa fim wired.

 

Comments

  • petre / 04 Sep 13 @ 8:18 PM

    Ne autodistrugem singuri din cauza asta…daca ne-am intoarce la vechiul stil de comunicatii, ar fi mult mai sanatos si am fi mai putin spre deloc stresati!

    Răspunde

Lasă un răspuns

send...